ART PSIH ANIMA

Vreau sa aștern aceste cuvinte, aici, acum, ca fiind martore la un proces profund si intim, de oglindire si revelație, provocator dar si vindecator pentru mine. Imi asum ca poate pentru voi este abstract, insa e mai mult un self-note, și sper sa va serveasca in orice fel va fi cu putința, in funcție de proriile voastre experiențe si trăiri.

Scriu rar pe blog si o fac in momente in care experimentez cu adevarat ceva important sau cu însemnătate aparte.

Iar zilele acestea mi s-a intamplat un astfel de moment si simt si vreau sa-l las aici, sa nu il uit, sa il marchez ca un hotar de conexiune pura cu adevarul si realitatea obiectivă.

Deunăzi, am cunoscut o persoana care, prin modul ei de a fi, m-a oglindit pe mine, cea de odinioară. Si mi-a fost dificil sa ma vad in ea. M-a obligat sa vad, sa privesc, sa trăiesc si sa accept o realitate dureroasa a ființei mele. Si mi-a arătat intr-un mod simplu, natural, cum trebuie sa se fi simțit un alt om, odinioară, in interacțiunile cu mine, cea de …..odinioara.

Cum i-am incalcat limitele, cum am fost surda la ceea ce a avut sa-mi spună, la incercarile de a ma face constienta de nevoile sale, de a se face auzita. Cum trebuie ca eu sa fi fost “doar in mintea mea” si deconectata de la realitatea acelei interacțiuni. Cum apoi, am determinat acea persoană sa tacă in proprii mei termeni, fără să ofer spațiu de inchiere.

Mi-a fost dificil sa procesez asta. Sa admit, cu subiect si predicat, ca am fost orbită de propria-mi perspectivă, de propria-mi iluzie că stiu cu adevarat ce simte si gândește un alt om, fara sa imi iau timp sa aud, sa vad si sa verific daca este asa.

Insa, celebrez in acelasi timp descoperirea si integrarea acestei părți mai putin cunoscută mie. Si ma mai bucur să constat încă o dată, dupa 15 ani de psihologie si de lucru cu propria-mi persoană, ca oamenii sunt oglinzi ale propriei noastre fiinte, si sunt atât de “ofertanți ” in a ne ajuta sa ne cunoaștem, daca avem rabdarea si smerenia sa ii vedem asa cum sunt, in relație cu noi înșine.

Ca o concluzie, observ pe propria-mi piele, ca umbra noastră, cea de care tot fugim, se cere integrată si, mai devreme, sau mai tarziu, isi va căuta lăcașul inapoi, în ființa noastra, prin alte persoane.

Sa o îmbrățișam, deci, cu iubire si acceptare!

Dana